FRF a stabilit grupele și meciurile din faza regională a Cupei României, ediția 2024-2025. Inter Cristian și-a aflat adversarii
Federația Română de Fotbal a stabilit miercuri, 3 iulie 2024, prin tragere la sorți, programul fazei regionale a Cupei României, ediția 2024-2025, competiție aflată la al treilea sezon de când are un nou format. Câștigătoarele fazei județene a Cupei României au fost împărțite în grupe de câte trei formații, câte două în fiecare din cele șapte regiuni. Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în următoarea fază,