FC Brașov a început seria amicalelor din Antalya cu un joc contra celor de Șahtior Karagandy (Kazahstan). Elevii lui Dan Alexa s-au impus cu 2-0 (0-0), grație dublei lui Diogo Izata (81,83).
Prima repriză a fost echilibrată, cu puține ocazii la cele două porți. Brașovenii au avut două șanse de a deschide scorul prin Edi Lambrinoc, singur cu portarul, și Rareș Lazăr, șut din lovitură liberă de la marginea careului. În prima parte au jucat și Ureche, Diallo și Blănaru, toți transferați în această iarnă.