Aktor a săpat aproape un kilometru de tuneluri în munte, pe traseul proiectului feroviar Brașov-Sighișoara. Primele două TBM-uri lansate de Aktor pentru a fora cele două tuneluri feroviare gemene care leagă Racoș de Apața sunt deja intrate adânc în munte.
Aceste două tuneluri prin munte, care vor avea fiecare lungimea de câte 6,9 km, fac parte din viitoarea linie de cale ferată Brașov-Simeria, din Coridorul Rin-Dunăre, secțiunea Brașov – Sighișoara, subsecțiunea 2: Apața-Cața. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate (CFR SA) cu consorțiul format din AKTOR SA – Alstom Transport SA – Arcada Company.