Farul, campioana României, o va înfrunta pe campioana Republicii Moldova, Sheriff Tiraspol, în primul tur preliminar din UEFA Champions League. Primul meci se va juca la Ovidiu pe 11 sau 12 iulie, iar returul se va disputa în Transnistria, pe 18 sau 19 iulie. Elevii lui Gică Hagi au început pregătirile la Brașov. Vineri, 23 iunie, Farul Constanța, Poli Iași și FC Brașov se vor întâlni într-un triunghiular la baza sportivă Campo Verde din Ghimbav. Vor fi „meciuri” de câte 45 de minute, astfel că fiecare echipă va bifa 90 de minute în acest triunghiular.