Dosar penal și ordin de protecție pentru un bărbat care și-a lovit soția. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal. Dosarul penal este sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințare și violență în familie”, după ce au fost sesizați printr-un apel de urgență cu privire la o agresiune. Agresiunea ar fi avut loc într-o locuință din comuna Cristian, județul Brașov.
Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că luni, 2 octombrie, în jurul orei 16.00,