Doi tineri în vârstă de 17 și 18 ani, din județul Brașov, au furat o motocicletă. Aceștia au fost reținuți de către polițiști. Polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Zărnești au luat decizia de a-i reține preventiv pe cei doi tineri, după ce aceștia ar fi sustras o motocicletă și ar fi condus-o pe drumurile publice din localitățile Poiana Mărului și Zărnești.
Pe data de 2 iunie, proprietarul motocicletei, din Poiana Mărului, Brașov, a sesizat poliția cu privire la furtul vehiculului dintr-o anexă a locuinței sale.