Președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România – Teodor Ioan Birț a participat la prima întâlnire cu Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – domnul Adrian Chesnoiu. Asociația Administratorilor de Piețe din România a apelat la reprezentații ministerului agriculturii în speranța obținerii unui sprijin pentru identificarea unor surse de venit pentru modernizarea piețelor agroalimentare din România și completarea codului CAEN pentru a putea accesa fonduri europene nerambursabile.
Pentru ca piețele să funcționeze, să se dezvolte, să se modernizeze, să deservească, să respecte tradiția și să mențină importanța lor atât față de producătorul agricol cât și față de consumator/cetățeanul local,