Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele fac cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce un săcelean a încălcat „dispozițiile dispuse prin ordinul de protecție și violența în familie” și și-a agresat din nou familia.
„Astfel, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 15 iulie a.c., un bărbat, de 43 ani, s-ar fi deplasat la locuința soției sale, din municipiul Săcele, încălcând astfel un ordin de protecție, emis de un judecător pe numele său, prin care a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 200 metri față de soția sa și 50 de metri față de locuința acesteia.