Decizie definitivă a Curții de Apel Brașov: Mariana Tîrcă, despăgubiri uriașe de la Corona Brașov! Mariana Tîrcă, fost director tehnic la Corona Brașov, a câștigat definitiv procesul cu CSM Corona Brașov. După trei ani de procese, Marian Tîrcă are de primit peste 50.000 de euro din partea clubului finanțat de Consiliul Local Brașov! Totul a pornit în 2019 de la scandalul de dopaj în care a fost implicată echipa de handbal feminin de la Corona Brașov. Mariana Tîrcă ocupa în acea perioadă postul de director tehnic la Corona Brașov și a susținut mereu că nu a avut nicio implicare în acest caz.