CFR Călători scumpește biletele de tren de la 1 iulie, anunță un comunicat al companiei. De exemplu, o călătorie Bucureşti – Brașov, la clasa a 2-a, va costa 54 de lei, față de la 44,7 lei cât este în prezent.
„CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători. Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil,