Selecționata Asociației Județene de Fotbal Brașov va juca miercuri , de la ora 17.00, la Tărlungeni , cu selecționata AJF Vaslui, un meci contând pentru etapa a 4-a a Grupei a 2-a din Cupa Regiunilor. Brașovenii, antrenați de Liviu Nicolae, au punctat maxim după primele trei etape disputate și sunt ca și calificați în finala pe țară. Cum în meciul tur brașovenii s-au impus la Vaslui cu 2-0, elevii lui Liviu Nicolae vor merge în finală și în cazul în care vor pierde la limită meciul de la Tărlungeni.