Creatoarea de modă Vivienne Westwood, în vârstă de 81 de ani, a murit joi, informează hotnews.ro.
„Vivienne Westwood a murit astăzi, în pace și înconjurată de familia ei, în Clapham, în sudul Londrei. Lumea are nevoie de oameni ca Vivienne pentru a face o schimbare în bine”, a menționat casa ei de modă pe Twitter.
În anii 1970 creatoarea de modă a devenit celebră datorită stilurilor punk și new wave. Printre particularitățile ei se numără modelele androgine, tricourile cu mesaj şi atitudinea nonconformistă.