Consiliul Concurenţei a declanşat două investigaţii privind posibile trucări ale licitaţiilor organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcţiile de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Timişoara pentru atribuirea contractelor de lucrări de întreţinere a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea acestor direcţii.
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de direcţiile regionale de drumuri şi poduri.