Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violente”, după producerea unei agresiuni.
Astfel, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 16 iulie, în jurul orei 11.00, un bărbat, de 40 ani, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic o femeie, în timp ce se aflau într-o zonă publică din orașul Zărnești, județul Brașov.
Având în vedere că loviturile primite i-au cauzat persoanei vătămate leziuni ce necesită mai multe zile de îngrijiri medicale,