A mai trecut o ședință de Consiliu Local la Brașov. O ședință care pare trasă la indigo după multe altele anterioare. Alianța toxică PSD-PNL funcționează, iar proiectele în interesul brașovenilor bat pasul pe loc pe fondul blocajelor exercitate de reprezentanții celor două partide.
Structura de învățământ pe care primarul o cere consilierilor locali de câteva luni a fost din nou respinsă. Această structură ar avea rolul să ajute cele 67 de unități de învățământ să își eficientizeze activitatea în privința procedurilor de achiziție pe care le desfășoară constant.