Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume, construit deasupra unei văi montane, a fost inaugurat pentru publicul general, vineri, în Republica Cehă.
„Am venit aici pentru că ne place adrenalina”, a declarat Michaela Klestilova, una dintre persoanele care au păşit pe acest pod, ce are o lungime de 721 de metri şi ajunge până la 95 de metri deasupra solului în cel mai înalt punct al său, scrie Agerpres.
Denumit „Sky Bridge 721”, acest pod a avut nevoie de doi ani pentru a fi construit cu un buget de 200 de milioane de coroane (8,4 milioane de euro),