Uniunea Artei Coregrafice din România (UNACOR), în colaborare cu Teatrul de Balet din Sibiu (TBS) prezintă sâmbătă, 19 februarie 2022, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, de la ora 19:00, cea de a patra Gală a Uniunii Artei Coregrafice din România.
Gala strânge în structura ei în această ediție balerini de marcă ai tinerei generații și recompensează prin Diplome de Excelență personalități ale momentului, aflate în punctul culminant al carierei, remarcând totodată și încurajând tinere talente emergente, aflate în faza primelor confirmări naționale și internaționale.