Când se taie subvenvențiile acordate de stat la energie? Până la 1 aprilie 2025, va exista o definiţie a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic. Anunțul a fost făcut de Ministrul Energiei, Sebastian Burduja în cadrul unei intervenții televizate,
„Până în 1 aprilie 2025 vom avea o definiţie a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic, astfel încât măsurile de sprijin, aceste subvenţii pe care statul le-a acordat să nu se aplice otova indiferent de nivelul de venitul al familiei, ci numai în funcţie de nivelul de consum,