Începând din 30 noiembrie, și până în 28 februarie, brașovenii se pot bucura, gratuit, de frumusețea sportului pe gheață la patinoarul din Piața Sf. Ioan. Cu o suprafață de 600 de m.p., este cel mai mare patinoar amplasat de primărie, având o suprafață de gheață dublă față de cel de anul trecut. Deschiderea oficială va avea loc mâine, la ora 19.30, cu un spectacol pe gheață al sportivilor de la secția de patinaj artistic a Clubului Corona Brașov.
Patinoarul va fi deschis până în data de 28 februarie.