„Am participat, ieri, împreună cu colegii mei din Organizația Județeană PSD Sibiu și președintele Partidei Romilor, Petre Duca, la un spectacol extraordinar susținut de elevii Școlii Gimnaziale Brădeni, la Căminul Cultural din comună.”, a transmis deputatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu
„Intitulat “Mândru RomFest”, spectacolul a marcat Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită anual, în 8 aprilie. Protagoniștii – copii frumoși, cuminți și foarte talentați – au fost răsplătiți cu aplauze la scenă deschisă. Îi felicit pe organizatorii acestui eveniment deosebit, profesorii Adrian Pascu (care este și consilier local PSD),