Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul său american Antony Blinken la Berlin, la o reuniune informală a miniștrilor de Externe din NATO, despre planurile de sprijin ale României pentru economia Ucrainei, informează digi24.ro.
„Am discutat pe scurt cu secretarul de stat Blinken despre eforturile și planurile României de a sprijini economia Ucrainei, prin facilitarea exportului/transferului de cereale prin porturile Galați și Constanța, și posibile acțiuni internaționale comune în acest sens, pentru a contribul la securitatea alimentară globală”, a scris duminică Bogdan Aurescu pe Twitter.