În această după amiază, sute de brașoveni speriați de un zvon lansat pe rețelele de socializare cum că prețul carburanților ar crește foarte mult începând cu această noapte, s-au așezat la coadă la absolut toate benzinăriile din oraș. Este adevărat că prețul benzinei și motorinei a crescut de ieri până astăzi cu aproximativ 15 bani/litru pentru sortimentele non-premium, dar brașovenii sunt panicați de zvonul căruia carburanții vor costa mâine 10 lei litrul.