Presupusul autor al atacului armat comis marţi la metroul din oraşul american New York a fost arestat, au anunţat miercuri seară autorităţile, conform postului public de radio NPR şi postului de televiziune CNN.
„A fost capturat”, a declarat primarul oraşului New York, Eric Adams.
Procurorul federal Breon Peace a declarat că suspectul, Frank R. J., în vârstă de 62 de ani, a fost prezentat deja unei instanţe din Brooklyn şi a fost inculpat.
Individul a fost arestat fără a opune rezistenţă în zona Manhattan din New York.