Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită de comiterea faptei în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor de ”amenințare” și ”lovire sau alte violențe”,
La data de 14 noiembrie, în jurul orei 08.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Zărnești, au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Ștrandului, din localitatea Vulcan, două femei ar fi fost amenințate și agresate fizic, de un bărbat.
În baza sesizării, polițiștii au întreprins cercetări și au constatat că,