Aproape un sfert dintre posturile de judecător de la nivelul celor 20 de instanţe din judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu erau vacante la sfârşitul lui 2021, numărul acestora fiind aproape dublu faţă de 2019, potrivit informaţiilor prezentate vineri de conducerea Curţii de Apel Alba Iulia.
„Cea mai mare provocare cu care s-a confruntat atât Curtea de Apel Alba Iulia, cât şi instanţele din circumscripţia teritorială (în număr de 19 – n.r.) pe parcursul anului 2021 a fost legată de resursele umane.