Polițiștii rutieri din județul Vâlcea intervin, duminică dimineața, la un eveniment rutier soldat cu rănirea a patru persoane. Mașina în care se aflau a lovit un parapet pe Valea Oltului, în zona localității Călimănești.
Din primele informații se pare că un conducător auto ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat într-un parapet de pe DN 7, în localitatea Călimănești.
În urma impactului a rezultat rănirea a patru persoane, trei bărbați și o femeie, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.