Centrul Rebeca Ioana Necula (19 ani), care evoluează în prezent la CSM Slatina, va juca din vară la echipa feminină de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, a anunţat, luni, clubul din Vâlcea pe pagina sa de Facebook. Necula, selecţionată în premieră pentru reprezentativa de senioare a României, a semnat un contract până în 2025 cu clubul vâlcean. Coordonatoarea de joc a evoluat pentru naţionala de tineret a României la Mondialul de anul trecut din Slovenia, fiind una dintre jucătoarele de bază. La senioare a mai activat la CS Universitatea Cluj și CSM Slatina.