Ieri în jurul orei 15.11, la Biroul Tamponări, din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, s-a prezentat o conducătoare auto, în vârstă de 36 de ani, care a declarat faptul că a fost implicată intr-un accident rutier ușor, soldat cu pagube materiale, accident produs pe strada Brândușelor, din municipiul Brașov.
Conform procedurilor de soluționare a accidentelor rutiere cu pagube materiale, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de rezultatul alcoolscopic înregistrat,