68 de persoane au cerut ajutor la Salvamont Brașov în ultima săptămână. Serviciul Public Local Salvamont Brașov a intervenit în 61 de cazuri, în săptămâna care tocma is-a încheiat, În total, 68 de persoane care au avut nevoie de ajutor. Dintre acestea, 30 au fost trimise către spital, pentru investigații suplimentare de specialitate, cu echipajele SMURD/SAJ venite în sprijin.
Majoritatea persoanelor au suferit traumatisme asociate practicării sporturilor de iarnă, pe pârtiile de sanie sau pe domeniul schiabil din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru.