94 de victime ale violenței domestice au beneficiat, în 2022, de servicii de consiliere, terapie ocupațională și activități de suport pentru combaterea marginalizării sociale la nivelul DGASPC Brașov. 15 persoane au beneficiat și de cazare, pe perioadă determinată, în cadrul Locuinței Protejate VENUS, aflată în subordinea DGASPC Brașov. Serviciile de consiliere și terapie, precum și activitatea LP VENUS, sunt parte a Proiectului „VENUS – ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), axa prioritară 4, obiectivul specific 4.4., la care DGASPC Brașov este partener.