Primarul Allen Coliban a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare a străzilor din municipiul Brașov și lista cu lucrările din acest an, precum și perioada în care fiecare stradă va intra în acest proces de reparații. Scopul acestui demers este, pe de o parte, o creștere a transparenței la nivelul activității Primăriei Brașov – și, implicit, o informare completă și din timp a cetățenilor – iar pe de altă parte, o invitație adresată brașovenilor de a monitoriza programul și calitatea serviciilor prestate de către companiile cu care Municipalitatea are contract.